|
LECŢIA
DOCTORULUI Joel Wallach
Dr. Joel Wallach
este vestit la ora actuală in America. In anul 1991 a fost
promovat pentru acordarea premiului
Nobel.
Ceea ce o să aflaţi din aceasta
broşura vă poate schimba total părerile despre
medicina actuală si astfel va
poate schimba radical soarta, la fel si celor apropiaţi.
Textul e tradus in limba
romana si tipărit de pe fonograma.
Sunt foarte bucuros ca ne-am întâlnit
astăzi.
Eu am crescut la o ferma, la sud de Saint–Louis.
In anii 50 am inceput cu creşterea vitelor pentru carne. Daca
sunteţi in domeniu in ceea ce priveşte creşterea
si inmultirea bovinelor, atunci, probabil stiti ca singura cale
de a castiga bani la tara este de a cultiva singuri hrana. Noi tocam
porumbul, boabele si faina la moara si adăugam in acest conţinut
vitamine si minerale. Aşa preparam noi hrana bovinelor. Deja
după 6 luni aceste vite puteau fi expuse la piaţa si vândute.
Noi efectuam o selecţie păstrând cele mai mari cornute.
Si ce-i interesant, făcând acest lucru pentru vite, noi insine,
va imaginaţi, nu foloseam nici un fel de minerale si vitamine,
insa eram tineri si doream sa trăim pana la vârsta de 100 de
ani fara nici un fel de boli si neajunsuri. Acest lucru m-a frământat
foarte mult si l-am întrebat pe taica-meu :”Tata, spune-mi de ce
nu faci si pentru noi acelaşi lucru pe care-l faci pentru
vite ?”. Atunci tata m-a făcut sa gândesc corect, spunându-mi:”Mai
bine taci; tu trebuie sa pretuiesti faptul ca zilnic mănânci
produse proaspete de la ferma, sper ca intelegi acest lucru? „
Eu desigur n-am mai întrebat nimic pentru ca nu voiam sa mă
lipsesc de prânz sau de masa de seara. Mai târziu am intrat la Şcoala
Agricola si primind un nivel stiintific, o diploma, m-am specializat
in domeniul zootehniei, culturilor de câmp si a solului. Ulterior
am plecat pentru 2 ani in Africa. Acolo mi-am realizat visul din
copilărie de a lucra cu Maur Parkins. Mulţi dintre voi
il tineti minte după cartea sa. Este un om extraordinar. După
2 ani am primit o telegrama si o invitaţie de a lucra la Gradina
Zoologica din Saint–Louis. Institutul Naţional al Sanatatii
a oferit Grădinii Zoologice o suma in valoare de 78000 $ si
ei aveau nevoie de un veterinar care sa facă autopsii animalelor
ce mureau de moarte naturala. Eu am fost de acord, dar desigur eram
nevoit sa fac autopsii la animalele care mureau nu numai in aceasta
gradina zoologica ci si in grădinile zoologice din Brukuds,
Chicago, New-York etc. Sub răspunderea mea era nu numai autopsia
animalelor decedate pe cale naturala, ci si sa găsesc si sa
urmăresc speciile (exemplarele) suprasensibile la poluarea
mediului înconjurător, deoarece la începutul anilor 60 nimeni
nu ştia nimic sigur despre problemele ecologice si despre catastrofe.
Urmărind cauzele deceselor oamenilor si
ale animalelor eu am efectuat 17.500 autopsii si am ajuns la următoarea
concluzie :”Fiecare om sau animal decedat pe cale naturala a
murit din cauza hranei sărace, adică din cauza deficientei
substanţelor nutritive”.
Rezultatele analizelor chimice si biochimice
cu exactitate documentara (informativa) arătau ca moartea pe
cale naturala este cauzata de alimentaţia incorecta, si acest
lucru ne-a uimit atât de mult incat m-am întors la istorioara cu
vitele.
Am scris 75 de articole si teze, 8
manuale in colaborare cu mai mulţi autori si o carte singur.
Cartea a fost vânduta cu 140 $ studenţilor de la medicina.
Mi-am tipărit tezele in 1700 de ziare si reviste, am participat
la câteva emisiuni TV, etc. Dar in aceasta perioada lucrările
mele referitoare la nutriţie ii interesa pe foarte putini.
Ce-mi rămânea de făcut?
Am fost nevoit sa mă întorc la invatatura si sa devin medic, iar acest
lucru mi-a permis sa folosesc toate cunostintele despre nutriţie
acumulate si din sfera veterinara. Si acum, nu-i de mirare, totul
a început sa funcţioneze. Am petrecut 15 ani la Torekmint,
Statul Oregon si mă ocupam cu practica medicala clasica.
Astăzi vreau sa va împartasesc
si dvs. cunostintele capatate, deductiile si rezultatele la care
am ajuns in aceşti 10-12 ani si, daca luaţi din aceasta
lecţie măcar 10% din ceea ce o sa citiţi, o sa va
puteţi păzi de multe neplăceri, suferinţe, o
sa economisiţi o grămada de bani si o sa va prelungiţi
cu mulţi ani viata. Voi n-o sa reusiti acest lucru, adică
n-o sa castigati aceşti ani suplimentari, n-o sa atingeţi
potenţialul dvs. genetic fara nici o straduinta din partea
dvs.
Acum vreau sa va spun ceva foarte important:
POTENTIALUL GENETIC AL LONGEVITATII
VIETII ESTE DE 120 -140 DE ANI.
In momentul actual putem enumera doar 5 naţii, reprezentanţii
cărora trăiesc pana la vârsta de 120-140 de ani: in Orient,
in Tibet si in China de Sud. Aceşti oameni au fost enumeraţi
inca in anul 1964 de către Djemson Hilton care a scris cartea
„Orizontul pierdut”. Cel mai bătrân om, conform datelor acelei
carti (deşi nu neg ideia unei exagerări), era doctorul
Li din China, născut in Tibet. La vârsta de 150 de ani a primit
de la conducerea Chinei un act care adeverea faptul ca avea acea
vârsta si ca s-a născut in anul 1677. Când a împlinit vârsta
de 200 de ani el a primit al doilea Certificat. Acest act adevereşte
faptul ca el a decedat la vârsta de 256 de ani, in anul 1933, despre
acest lucru scriindu-se in „New-York Times” si „London Times” unde
totul era foarte bine argumentat si demonstrat prin acte.
In Pakistanul oriental locuia un grup de oameni care erau numiţi Bogazi.
Aceşti oameni erau vestiţi prin longevitatea vieţii
lor. Ei trăiau 120-140 ani.
In anul 1973, in numărul din ianuarie
al revistei „National Geographic” s-a tipărit un articol aparte
despre oamenii care au trăit peste 100 de ani. Aceste materiale
erau insotite de fotografii extraordinare prin calitatea cărora
era vestita acea vârsta. Din acea multitudine de fotografii am memorat
3 din ele. Pe una din ele era ilustrata o femeie de 136 de ani.
Ea şedea in fotoliu si fuma o ţigara cubaneza, bea vodca
si lua parte la o petrecere. Se distra de minune fara a fi legata
la pat intr-unul din acele aziluri pentru bătrâni unde trebuia
sa platesti 2000$ din contul tău bancar. Ea se
bucura de viata la cei 136 de ani. In alta fotografie erau ilustrate
doua cupluri sărbătorind 100 si respectiv 115 ani de la
casatorie. Pe a treia fotografie era arătat un bărbat
care culegea ceai in munţii Armeniei ascultând un mic aparat
de radio. Conform mărturiei lui si ale inscrisurilor datelor
de naştere ale copiilor lui, el avea vârsta de 167 de ani
– fiind cel mai bătrân om de pe planeta in acea perioada.
In emisfera de sud indienii sunt recunoscuţi
prin longevitatea oamenilor săi fiind vestiţi printre
oamenii Ecuatorului care au locuit in Anzi, la sud-est de Peru,
la fel sunt vestite si teritoriile Titi-Kaka si Maciu-Piciu. Reprezentanţii
celui mai vechi trib Titi-Kaka trăiesc 120 de ani.
Margaret Pich, de origine americana
din statul Virginia, este înscrisa in cartea recordurilor „GUINESS
BOOK” ca fiind cea mai bătrâna americanca. Ea a decedat la
vârsta de 115 ani din cauza alimentaţiei insuficiente. Mai
exact ea a murit in urma unei căderi. Care din voi îmi va spune
din ce cauza putea ea sa moara? Corect, din cauza osteoporozei.
Femeia a murit din cauza deficientei de calciu in organism.
Ea nu era bolnava de vreo boala cardiovasculara si nici de cancer
si nici de diabet. Ea a murit la 3 saptamani după cădere
deoarece in organismul ei nu era suficient calciu. Fiica ei ne-a
spus un lucru foarte interesant: înainte sa moara M. Pich avea o
insistenta atracţie fata de dulciuri. Aceasta boala este cunoscuta
sub numele de Panica. Despre acest lucru vom vorbi un pic
mai târziu. Dar de obicei daca va rasfatati prea mult cu ciocolata
sau dulciuri, aceasta înseamnă ca organismului dvs. nu-i ajunge
Cromul si Vanadiul. In una din
tarile lumii a treia, in Nigeria, conducătorul tribului Baule
a decedat la vârsta de 126 de ani. La înmormântare una din soţiile
sale se lauda ca, atunci când i-a murit soţul, el avea toţi
dinţii la locul lor si toţi erau dinţii proprii,
nici unul nefiind schimbat iar aceasta a fost posibil datorita faptului
ca si celelalte organe isi îndeplineau funcţiile in limitele
normale.
Un bărbat din Siria a decedat
la vârsta de 133 de ani in iulie 1993. El a fost înscris in cartea
recordurilor „Guiness Book” nu datorita vârstei si nici pentru ca
la vârsta de 80 de ani s-a casatorit pentru a patra oara, ci pentru
ca incepand cu acea varsta a devenit tata a 9 copii. Daca o sa calculaţi
ca pentru fiecare copil e nevoie de 9 luni plus un an pentru alăptare
si inca un an pana la urmatoarea sarcina, o sa rezulte ca acest
barbat a devenit tata si după vârsta de 100 de ani.
Acesta a fost motivul pentru care a fost înscris in cartea recordurilor
„Guiness Book”.
Aşa ca sa nu va scadă moralul baieti deoarece mai este o speranţa
!
Iar acum
putina stiinta !
In noiembrie 1993, in Arizona, s-a efectuat un experiment foarte interesant.
Trei cupluri au petrecut 3 ani in izolare unde se hrăneau cu
alimente si hrana sănătoasa, inspirau aer curat si beau
apa curata fara impuritati. Când s-a încheiat experimentul, au fost
examinaţi de medicii gerontologi din Universitatea Californiana
din Los Angeles. Toate datele analizelor sângelui si a altor funcţii
vitale ale organismului au fost introduse in computerul Universitatii
din Los Angeles. Prognoza computerului a fost următoarea: daca
aceşti oameni ar continua sa trăiască in acest regim,
atunci ei ar putea trai pana la vârsta de 165 de ani. Si toate acestea
demonstrează ca sa traiesti 120-140 de ani e posibil. Astăzi
longevitatea medie a oamenilor este de 75,5 ani iar longevitatea
medie a unui magistru sau medic este de doar 58 de ani.
Aşa ca, daca doriţi sa castigati de la viata inca 20 de
ani (statistic vorbind), nu intraţi la facultatea de medicina.
Sunt doua lucruri esenţiale care trebuie urmărite pentru a face
parte dintre longevivi. Daca intr-adevăr doriţi sa ajungeţi
pana la vârsta de 100-140 de ani este foarte important sa:
-
In
primul rând
trebuie sa va feriţi de pericole, sa nu calcati pe „grenade”,
adică sa va feriţi de pericolele pentru care nu merita
sa riscaţi. Desigur, daca jucaţi ruleta ruseasca, fumaţi,
beţi, va avantati spre mijlocul autostrăzii cu mare viteza
in timpul orei de vârf, atunci puţine şanse aveţi
sa ajungeţi la vârsta de 120 de ani. Toate acestea suna hazliu
caci nici nu va imaginaţi ca mii de oameni mor din aceasta
cauza anual. Si eu vreau ca voi sa va ganditi asupra acestui lucru.
Cu alte cuvinte, daca aveţi ocazia sa preintampinati boala,
in special aceea incurabila, trebuie neapărat sa va folosiţi
de ea.
-
In
al doilea rând voi trebuie sa faceţi numai acele lucruri care va fac bine. Organismului
dvs. le sunt necesare 90 suplimente nutritive: 60 minerale, 15 vitamine,
12 aminoacizi de baza si proteine si 3 acizi graşi. In total
90 suplimente in dieta zilnica. In caz contrar, in organismul
dvs, vor apărea bolile cauzate de insuficienta acestora.
Astăzi despre aceste lucruri scrie in ziare, se vorbeşte
la TV si la posturile de radio. Medicii discuta permanent cu noi
despre aceste lucruri numai ca nu datorita obligaţiei profesionale
ca medic. Sa nu credeţi ca medicii sunt aceia care cer revistelor
sa publice aceste materiale, nu. Acest lucru se întâmpla deoarece
aceasta informaţie contribuie la vânzarea revistelor.
Articolul meu preferat a apărut in revista „Times” in data de 06.04.1992
si daca nu l-aţi citit va recomand insistent sa faceţi
rost de acest articol din orice biblioteca, sa faceţi câteva
xerox-uri si sa le atarnati pe uşi, pe frigider si la baie.
In acest atotcuprinzător reportaj se spune ca vitaminele sunt
in stare sa stagneze cancerul, bolile cardiovasculare si acţiunea
distrugătoare – imbatranirea. In acest articol de 6 pagini
este doar o singura fraza negativa spusa de medicul căruia
autorul reportajului i-a adresat următoarea întrebare: ”Ce
părere aveţi despre vitamine si minerale, ca suplimente
alimentare pentru hrana noastră ?” Si iată ce răspunde
acest medic: „Folosirea vitaminelor nu aduce nici un folos”- părerea
medicului Victor Huby- profesor al Scoliii de Medicina Manksinai,
„...toate vitaminele si mineralele ca suplimente fac doar ca urina
noastră sa fie mai scumpa” Daca am traduce aceste cuvinte pe
intelesul tuturor atunci rezulta ca noi mergem afara (urinam) dolari,
adică cheltuim dolarii fara nici un folos. Si daca aceasta
s-a publicat înseamnă ca este ceva. Dar iată ce aş
vrea sa spun referitor la acest lucru după ce am efectuat
17.500 de autopsii la 14.500 de diferite animale din toata lumea
si la 3000 de oameni care intotdeuna doreau sa fie sanatosi,
personal avand copii si nepoţi: „Daca nu investeşti
in tine însuti minerale si vitamine atunci vei investi in bunăstarea
oamenilor din domeniul medicinei”
Eu sunt ferm convins de faptul ca noi contribuim la imbogatirea medicilor.
In perioada dintre anul 1776 si cel de-al doilea război mondial,
SUA a cheltuit aproape 8 miliarde $ pentru menţinerea sanatatii,
pentru cercetările stiintifice din domeniul sanatatii. Acum
insa pentru studiile in domeniul sanatatii se cheltuiesc 1,2 miliarde
$ anual si tot nu e suficient. Si fiecare vrea ca asistenta medicala
sa fie gratuita.
Eu vreau sa va spun ca daca noi am folosi in gospodăriile agricole,
mai concret in fermele pentru creşterea si inmultirea animalelor,
sistemul din medicina de tip uman, piftelele dvs. va vor costa 275
$ pentru 0,5 kg de piftele, iar daca dvs. va veţi folosi de
sistemul gospodăriilor agricole care la noi foloseşte
in zootehnie asigurarea unei familii de 5 persoane ar fi de 10 $
pe luna. Aşadar puteţi sa faceţi alegerea. Eu
sunt sigur ca, deoarece noi contribuim la imbogatirea medicilor
prin intermediul asigurărilor, taxelor guvernamentale, la fel
si ei noua ne datorează cate ceva. Ei ar trebui sa ne trimită
măcar scrisori cu caracter informaţional despre rezultatele
ultimelor cercetări (descoperiri) medicale. Măcar
unul dintre dvs. prezenţi aici in sala a primit vreodată
o asemenea informaţie de la medicul sau? Nu. Interesant, nu-i
aşa? Insa eu am o cantitate mare de informaţii pe care
ati putea s-o primiti. Vreau s-o împart cu dvs.
Prima informaţie: ULCERUL GASTRIC. Unii dintre dvs. au auzit ca ulcerul
gastric este cauzat de stress, insa cu 50 de ani in urma noi medicii
veterinari ştiam ca ulcerul gastric la porci apare din cauza
bacteriilor.
Noi nu ne putem permite o operaţie costisitoare la stomacul porcului
si chiar daca ne-am fi permis atunci cotletele dvs. de porc v-ar
fi costat 275 $ / 0,5 kg. Cu ajutorul medicamentului bizmar noi
am putut preîntâmpina si trata ulcerul gastric la porci fara nici
o implicaţie chirurgicala.
Noi aşa am si făcut si tratamentul ne costa aproximativ 5$ pentru
un porc. Este o tratare cu ajutorul bizmarului, a altor minerale
si tetraciclinei. Instituţiile naţionale au declarat doar
din februarie 1994 ca ulcerul gastric este cauzat de bacterii si
nu de stresuri si ca poate fi tratat. Insa cercetătorii de
medicina de obicei spuneau „ne arata un rezultat promitator care
ar putea fi benefic”, iar acum institutele naţionale folosesc
anume cuvântul „tratare” fara subantelesuri. Ei spun „tratata”
prin metoda combinării mineralului bizmar si tetraciclinei.
Celor care nu ştiu ce inseamna bizmar e suficient sa intre
in orice magazin alimentar sau farmacie si sa cumpere cu 2 $ o sticluţa
cu un conţinut de culoare roz. Acest produs se numeşte
Peptobizmar. Aşadar folosind mineralul denumit mai sus puteţi
trata ulcerul gastric. Si iarasi aveţi in fata o alegere: sa
va trataţi cu 5 $ sau permiteţi sa va taie. Alegerea va
aparţine.
In continuare, care-i a doua cauza a mortalitatii la americani? Da, este
o boala inspaimantatoare: CANCERUL
In septembrie 1933 la Institutul Naţional Oncologic al Scolii de
Medicina din Boston in urma urmăririlor bolnavilor de cancer
s-a înaintat o declaraţie despre descoperirea dietei antimicotice.
Deducerile au rezultat pe baza cercetarilor care se efectuează
in CHINA. Ca regiune de cercetare a fost aleasa provincia chineza
Xinai deoarece acolo s-a înregistrat cel mai înalt nivel de îmbolnăviri
de cancer. Timp de 5 ani au fost cercetaţi 29.000 de oameni.
Li se administrau vitamine si minerale in doze de doua ori mai mari
decât normele recomandate la americani, adică, daca doza zilnica
recomandata de Vitamina C era de 60 mg, bolnavii primeau 120 mg.
Alan Poll - omul căruia i s-au acordat 2 premii Nobel, spunea ca,
daca vreţi sa preintampinati bolile cancerigene cu ajutorul
Vitaminei C, atunci trebuie sa folosiţi 100 mg zilnic.
Si iată rezultatele: Medicii care se opuneau acestei idei nu
erau de acord cu Allan Poll sunt deja pe lumea cealaltă (sa
le fie tarana uşoara!), iar Alan Poll traieste si petrece.
El are 96 de ani, lucrează cate 14 ore/zi, 7 zile/saptamana,
locuieşte la o ferma in California si preda la Universitatea
californiana din San Francisco. Dvs. va ramane sa alegeţi:
sa ascultaţi de sfatul medicilor decedaţi sau sa tineti
cont de părerea dr. Poll. Aşadar e normal sa primeşti
Vitamina C in cantitate dubla, Vitamina A in cantitate
dubla. Nu se întâmpla nimic rău. La fel de important e
sa primeşti si Zinc, Riboflavina, Molibden, Calciu, etc.
Insa o grupa de substanţe este extrem de importanta: Vitamina E,
Beta-carotenul si Seleniul. Aceste 3 elemente trebuie primite
in doza dubla zilnic. Daca prin aceasta o sa aveţi numai
50 % beneficii, deja e bine. In grupul pacienţilor cărora
li se administrau vitamina E, Beta-carotenul si Seleniul timp de
5 ani mortalitatea in toate cazurile a scăzut cu 10%, adică
10 oameni din fiecare 100 de bolnavi care erau condamnaţi la
moarte au supravieţuit, iar in situatia bolnavilor de cancer
care urmau sa moara si au primit aceste 3 componente, 13 din 100
au supravieţuit.
In provincia Xinai predominau bolile de cancer stomacal si al tractului
digestiv. Dintre bolnavii care au luat parte la experiment au supravieţuit
21 de oameni din 100.
Si in acest caz medicul dvs trebuia sa va trimită aceasta informaţie,
daca nu dorea sa-si asume răspunderea atunci putea măcar
sa va informeze ca sa puteţi alege singuri. Din acest motiv
un asemenea comportament fata de pacienţi mi se pare pur si
simplu ridicol, iar pe de alta parte este o dovada a indiferentei
din partea lor.
In continuare ARTRITA
Din septembrie 1993 in Institutul de medicina Harward si in Spitalul din
Boston s-au efectuat tratamente cu proteine de găina asupra
bolnavilor cu articulaţiile tumefiate in urma artritei. Erau
selectaţi bolnavii cei a caror stare nu se imbunatatea in urma
tratamentului medicamentos. Acestor bolnavi li se administrau injecţii
de aspirina, mezotrixida, prednisolon, cortizon, diferite metode
ale fizioterapiei. Unicul lucru care rămânea de făcut
era intervenţia chirurgicala pentru înlocuirea articulaţiei.
Atunci eu am spus ”Asculta-mă un pic, aceşti oameni au
suportat dureri atât de mult timp si daca ei vor fi de acord sa
sufere inca 90 de zile, doar 3 luni, eu voi face un mic experiment
care ar putea sa-i ajute” Au fost de acord 29 de oameni. Aceşti
29 de oameni pentru care toate posibilitatile au fost epuizate,
au fost supuşi următorului tratament: li se dădea
in fiecare dimineaţa cate o linguriţa plina cu cartilaj
de găina, maruntit, amestecat cu suc de portocale.
Toţi pacienţii erau sub urmărirea Scolii de medicina Harward.
După 10 zile toate durerile si simptomele au dispărut;
după 30 de zile ei isi permiteau deja cate ceva, iar după
3 luni funcţiile articulaţiilor s-au restabilit total.
Iar acum o sa radeţi un pic. Partea comica este legata de părerile
doctorului care efectua aceste cercetări in şcoala de
medicina din Harward. El a numit cartilajul de găina medicament
deoarece o anumita premisa ajuta la tratarea bolii si ar trebui
sa fie prescris de către medici.
Se putea observa cu ochiul liber ca creierul lui începea sa numere obsedant
„….300 $ capsula si doar 25 de pacienţi ….” s.a.m.d.
Dar daca nu aveţi chef sa va complicaţi cu toate astea puteţi
merge la farmacie sa cumparati direct produsul pe baza de cartilaj.
Femeile cunosc foarte bine acest produs. Este folosit pentru întărirea
unghiilor si a parului. Componentul de baza este cartilajul de vita,
care la rândul sau este substanţa care imbunatateste si intareste
considerabil cartilajul si oasele. Preparatul este compus din cartilajul
si ligamentele cornutelor si daca dvs. o sa folosiţi cate o
jumătate de linguriţa zilnic cu suc de portocale in corelaţie
cu MINERALE COLOIDALE, pai sa stiti ca data viitoare când voi veni
aici, veti urca pe scara si veti incepe sa mă pupaţi si
sa ma strangeti in braţe, daca cumva va veti mai aminti de
artrita.
Cine dintre voi a auzit de boala ALZHEIMER ? (dementa senila – cu pierderea
memoriei). Acum toţi ştim de ea dar când eu eram copil
aceasta boala pur si simplu nu exista.
Insa acum este una din bolile răspândite care apare la 1 om din 2.
Datele sunt suficient de inspaimantatoare. Cum sa depistam si sa tratam boala
Alzheimer in stadiu incipient la animale?
Imaginaţi-va ce pierderi ar avea fermierii daca scroafa ar uita de
ce s-a apropiat de troaca? Din acest motiv in zootehnie de aceasta
problema au început sa se ocupe inca cu 50 de ani in urma. Iar acest
lucru il făceau cu ajutorul dozelor mari de vitamina E.
Voi trebuia sa primiţi o scrisoare de la medicul dvs. in
iulie 1992, deoarece Şcoala Californiana de Cercetare Stiintifica
a Universitatii San Diego a inaintat un anunţ in 1992 precum
ca vitamina E incetineste pierderea memoriei in cazul
bolii Alzheimer. Si in aceasta problema ei au
rămas cu 50 de ani in urma fata de medicina veterinara.
Poate de aceea ar fi mai bine sa mergeţi la un veterinar.
Iar acum spuneţi-mi va rog, cine dintre dvs. a avut aşa o problema
neplăcuta ca PIETRELE LA RINICHI ? Da, iată ca vad câteva
mâini ridicate. Bine. Spuneţi-mi de ce anume v-a spus medicul
sa va feriţi in dieta dvs. in primul rând? De calciu si de
orice fel de produse lactate ce conţin calciu, pentru ca exista
credibilitatea ca anume, calciul depus in rinichi provine din calciul
din „produsele care le foloseşti in alimentaţie”. De fapt
calciul din rinichi apare din propriile dvs. oase. Când simţiţi
deficitul de calciu chiar atunci se formează pietrele
la rinichi. Cu 100 de ani in urma noi ştiam deja ca pentru
a preîntâmpina apariţia pietrelor la rinichi la animalele domestice
era necesar sa le dam cat mai mult calciu, magneziu si bor.
Taurii, berbecii, bovinele pentru lapte au o astfel de anatomie
ca atunci când se îmbolnăvesc de aceasta boala mor imediat.
Insa la noi când apar pietrele la rinichi iţi vine sa mori
de durere.
Noi ştim cum sa preîntâmpinam aceasta boala. Voi trebuia sa primiţi
de la medicul dvs. o scrisoare inca din anul 1993 si in acea scrisoare
trebuie sa se vorbească despre faptul ca, CALCIUL MICSOREAZA
RISCUL DE FORMARE A PIETRELOR LA RINICHI.
Au fost studiaţi aproape 4000 de pacienţi, impartiti
in 5 categorii. In grupul care primeau cea mai mare cantitate de
calciu nu s-a înregistrat nici un caz de pietre la rinichi. Mai
tineti minte, eu va spuneam ca medicii trăiesc pana la 58 de
ani, iar noi oamenii de rând (pacienţii) pana la 75,5. Deci
grupul de oameni profesionisti care va spun cum sa traiti si susţin
ca voi nu trebuie sa folosiţi sare, cofeina, sa nu mancati
unt, ci margarina, sa nu faceţi diferite prostii, mor la vârsta
de 58 de ani, in timp ce oamenii in varsta de 120-140 de ani isi pun in cana de ceai o
bucata de piatra de sare si beau cate 4 căni zilnic, adică
folosesc cate 4 bucati de sare/zi, prepara mâncarea in unt topit
in loc de ulei de măsline si trăiesc pana la 120 de ani.
Oare voi o sa-i credeţi pe cei care trăiesc pana la 58
de ani? E alegerea voastră!
Si cu atât mai mult eu ii respect pe unii dintre ei. Intre aceşti
oameni e doctorul Stupre Cartred. El are 38 de ani, este medic
de familie si se ocupa de problema anevrismului. Aceasta e tumefierea arterei slăbite
din cauza pierderii elasticitatii ţesutului. In anul 1957 noi
am aflat ca motivul aparitiei anevrismului este insuficienta
de Cupru in organism. Noi atunci lucram asupra proiectului unde
urmăream 200 mii de curci. Acestora li se dădea o raţie
speciala in care erau incluse 90 de substanţe nutritive, in
primele 13 saptamani murind exact jumătate. Mărind
de 2 ori doza de Cupru in raţia alimentara, fermierii au crescut
500 mii de curci si nici una nu a murit din cauza anevrismului.
Acest experiment a fost efectuat pe cobai pisici, câini, porci si
alte animale. Si noi am ajuns la concluzia ca deficienta de cupru
este motivul aparitiei acestei boli.
CHELIA timpurie este primul
simptom al faptului ca aveţi INSUFICIENTA DE CUPRU IN ORGANISM.
Pielea devine mai ridata deoarece se dereglează elasticitatea
ţesuturilor. Apar cearcăne la ochi, linii pe fata si incepeti
sa semanati cu o pruna uscata. In afara de aceasta exista inca o
problema cum ar fi dilatarea
varicoasa a venelor, acest fapt datorindu-se dereglarii
elasticitatii ţesuturilor, tot organismul începand sa atârne
pe mâini, piept, burta, obraji. Si voi mergeţi la cosmetician
ajungând la operaţie plastica. De fapt mai practic si mai sigur
ar fi sa primiţi minerale coloidale.
Iar acum o sa va fac cunostinta cu un alt medic – Martin Carter. El a decedat
la varsta de 57 de ani. El a primit titlul de vraci in Şcoala
de medicina Harward si titlul de doctor in medicina in Yale. Când
i-au făcut autopsia s-a dovedit ca moartea i-a fost cauzata
de anevrismul aortei, el murind din cauza unui deficit de
cupru. Si acesta avea urina nu prea „scumpa”.
Iată un alt exemplu: Un avocat foarte vestit din Detroit, Elen Djoree
a murit la 44 de ani. Ea frecventa unul din cele mai moderne cluburi
sportive (stiti acum toate femeile doresc sa aibă oasele cele
mai rezistente cu puţine cheltuieli). Cu toate acestea ea tot
a decedat din cauza anevrismului. După rezultatul autopsiei,
simptomele aduceau aminte de paralizii sau hemoragii. Cauza
acesteia este tot deficitul de Cupru. Si ea avea urina „ieftina”.
Sora
este una din cele mai vestite personalitati ale medicinei din Boston.
Cartile lui conţin diete pentru scăderea in greutate.
El a scris aceste carti pentru cei in vârsta de 20 de ani si mai
mici, insa el a murit la vârsta de 40 de ani. Aţi dori oare
sa urmaţi exemplul si dieta acestui om? El a murit la vârsta
de 40 de ani din cauza cardiomiopatiei,
boala aparuta datorita deficitului de Seleniu. Unii
fermieri vin pur si simplu la magazinul unde se vinde hrana pentru
animale si cumpăra Seleniu injectabil sau pastile pentru animale
ca sa preîntâmpine aceasta boala. Doctorul Stuart Burker, omul care
a scris 5 carti despre produsele alimentare, a murit la vârsta de
40 de ani din cauza deficitului de Seleniu din hrana sa. Si el avea
urina „ieftina”. Credeti-ma, voi puteţi sa preintampinati cardiomiopatia
doar cu 10 cenţi/zi si daca nu stiti acest lucru sunteţi
pur si simplu nişte prostuţi. Ce fel de oameni sunteţi
voi daca nu doriti sa primiţi seleniu de 10 cenţi/zi ca
sa va salvaţi propria viata?
Mulţi dintre voi poate o cunosc pe aceasta doamna ce se numeste Iheil
Clark, in vârsta de 47 de ani, ea fiind cardiologul general al ţinutului
Saint Louise. Ia ghiciţi din ce cauza a murit? A murit de la
un atac cardiomiopatic. Si voi, cu siguranţa, aţi
văzut nu o data, cum vacile care dau lapte pierd intens o cantitate
mare de calciu, ling pietrele, oasele, se străduiesc sa rumege
lucrurile străine, acoperişul grajdurilor. Aceasta se
numeşte Panica. Unui fermier bun ii e necesar sa asigure
raţia animalelor cu minerale, in caz contrar, ele pot sa mănânce
întregul grajd. La oameni acest fenomen se intalneste des. Femeile
gravide se diferenteaza, cum ştim cu toţii, prin aceea
ca ele tot timpul doresc ceva. Inghiontindu-si soţii ele spun:
”Trezeşte-te, vreau inghetata cu castravete murat”. Acest fapt
se întâmpla deoarece pruncul ia din organismul mamei mineralele
de care el are nevoie.
Un mic sfat: uitaţi-va la mâinile dvs. si daca o sa vedeti pe ele
pete de culoare roz aceasta denota deficitul timpuriu de seleniu.
In cazul dereglării incepeti sa primiţi seleniu COLOIDAL
timp de 6 luni. Totul va disparea. In acest timp de 6 luni o sa
scapati definitiv de aceasta afecţiune. Daca petele vor disparea
de pe exteriorul pielii înseamnă ca vor disparea si de pe organele
interioare, creier, inima, ficat si rinichi.
Dar la care dintre voi este coborat
nivelul de zahar din sânge cu aproximativ 10%?. Probabil
aţi avut ocazia sa vedeţi copii care sunt innebuniti dupa
dulciuri. Deficitul de crom si vanadiu duce la conţinutul
scăzut de zahar in sânge. Daca nu vom acorda atenţie acestui
fapt, atunci vor exista toate premisele pentru a se dezvolta boala
cunoscuta de toţi sub numele de diabet. In ceea ce priveşte deficitul
de minerale din organism acesta se manifesta intr-un sir de cazuri
(inclusiv de chelie la barbati) chiar la mulţi dintre cei prezenţi
datorita deficitului de Plumb. Iar daca nu suplimentaţi
acest deficit atunci începe sa cedeze timpanul urechii.
Urmează deficitul de Bor in organism. Femeile trebuie sa respecte
si sa cunoască Borul. El ajuta la menţinerea in oase a
calciului utilizat, preintimpina osteoporoza.
Borul ajuta la secreţia estrogenului, iar barbatilor la
prelucrarea testosteronului. Daca nu utilizaţi o cantitate
suficienta de Bor, voi doamnelor veti suferi foarte mult in timpul
menopauzei, suportând
toate consecinţele neplăcute ale acestei perioade. Iar
barbatii in cazul neajunsului de testosteron, in genere, vor da
de dracu’ deoarece ii paste impotenta
timpurie.
Primul simptom al insuficientei de Zinc in organism se manifesta
prin pierderea simtului olfactiv si simtului gustativ, când barbatilor
nu le place hrana preparata de soţie si se plang ca nu-i simt
gustul: „Cum, eu am petrecut toata ziua la bucătărie ca
sa prepar un prânz delicios si nici măcar nu mă saruti
pentru asta?”, „Interesant, eu am intrat in bucătărie
si nu am simţit nimic”. Aceasta se produce datorita insuficientei
de Zinc.
In experimentele de laborator asupra animalelor s-a dovedit ca sunt necesare
aproximativ 7 minerale pentru mărirea de 2 ori a longevitatii
lor. Mai tineti minte ca eu va spuneam ca noi avem nevoie de 90
de elemente nutritive: 60 minerale, 15 vitamine, 12 aminoacizi si
3 acizi graşi? Noi avem un noroc extraordinar deoarece plantele
au capacitatea de a produce aminoacizii, vitaminele si acizii graşi
de care avem nevoie. Plantele sunt in stare sa facă acest lucru.
Noi trebuie sa folosim in hrana noastră 15-20 de componenţi
de provenienţa vegetala zilnic, in proporţii echilibrate,
corecte, pentru ca sa primim aceste 90 de elemente. Teoretic
e posibil, insa majoritatea americanilor nu fac acest lucru. Americanul
mediu socoate ca daca el a mâncat putini cartofi in forma de cips-uri,
el a umplut norma leguminoasa zilnica. E necesar sa facem acest
lucru corect. Aşadar neluand in seama faptul ca e posibil teoretic,
practic, putini dintre noi primesc cantitatea necesara de vitamine,
aminoacizi, acizi graşi in corelaţia necesara, in dieta
noastră. Si de aceea, daca va e scumpa viata aşa cum e
a mea pentru mine, a copiilor, a nepoţilor si voi trebuie,
singuri, sa aveţi grija sa primiţi cantitatea necesara
de vitamine, aminoacizi, acizi graşi. In caz contrar, daca
nu veti face acest lucru, eu nu garantez ca veti trai pana la 120-140
de ani.
O alta istorie o constituie mineralele. Cu acestea e o istorie tragica
deoarece vegetaţia deja nu mai conţine minerale sub nici
o forma. Ele nu mai sunt de găsit in sol si nici in plante.
Noi am pregătit pentru dvs. o copie a actului Senatului SUA,
actul 264 din cea de-a doua serie al celui de-al 74-lea Congres.
In el se spune ca, conţinutul de minerale in solul fermelor
noastre este total sărăcit si de aceea roadele strânse
de pe câmp, fie ele cereale, legume, fructe, nuci, etc., nu conţin
minerale. Oamenii care nu folosesc aceste produse, capata automat
bolile legate de insuficienta mineralelor si unica metoda de
a preîntâmpina si trata- este aceea de a folosi in
hrana suplimentele minerale. Aceasta se spune in actele semnate
de Congresul SUA in anul 1936. S-a schimbat oare situaţia de
astăzi spre bine? Nu. Nu e mai bine. Din păcate e mai
grav. Iar cauza este in aceea ca fermierii imbogatesc solul numai
cu natriu, fosfor si calciu. Trei componenţi in diferite corelaţii
si echilibre. Si nimeni nu-l va obliga pe fermier sa adauge acolo
60 de minerale deoarece de ele nu depinde cantitatea roadei. De
aceea, de fiecare data, când strângem roada, adică plantele
care absorb din sol mineralele, din mulţi „founds” la fiecare
acru vor lipsi aceste minerale din sol. Si daca voi puneţi
înapoi 3 minerale dar luaţi 60 situaţia ne aduce aminte
de contul dvs. din banca când puneţi lunar in cont 3 $ si luaţi
60 $. Va puteţi imagina ce se va intampla cu contul dvs.!
Eu va pot spune ca sănătatea voastră si a noastră este
pe marginea prăpastiei, catastrofei, deoarece nu mai sunt
minerale in solul nostru si de aceea: noi împreuna si fiecare
in parte e răspunzător de sănătatea sa si de
utilizarea mineralelor.
De multe ori sunt întrebat : „Dar ce făceau oamenii acum 1000 de ani
când neavand ingrasaminte cu toate acestea trăiau mai mulţi
ani? Si ce părere aveti despre egipteni, chinezi si hinduşi?
Ei trăiau in jurul celor mai mari fluvii: Nil, Gange, Fluviul
Galben (China) care practic se revărsa anual si inunda totul
in jur. Si ghiciţi ce se întâmpla de fiecare data in timpul
inundaţiilor? Apa aducea mal si nisip din munţi pe distante
de mii de mile iar oamenii se rugau la Dumnezeu mulţumindu-le
pentru inundaţii.
Regele Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare s-a casatorit cu o fetita
de 12 ani, regina Cleopatra. Ea nici pe departe nu era o Elizabeth
Taylor folosind cosmetica si ţoale scumpe. Era o creatura cu
sanii plaţi, slaba, care nu se evidenţia prin sexualitate,
senzualitate. De ce oare regele s-a casatorit cu ea? Deoarece in
ţinuturile ei erau cele mai bune pământuri pentru cereale.
Toţi ştiau ca soluri mai bune pentru cereale nu se găseau
nicăieri in afara de Egipt, iar armata gigantica in frunte
cu Alexandru cel Mare aveau de gând sa cucerească lumea. Era
nevoie de faina extraordinara calitativ pentru ca soldaţii
sa poată parcurge 20 de ore, sa lupte 6 ore si sa castige.
Daca ei ar fi folosit cereale din soluri sărace in minerale,
ei n-ar fi rezistat nici măcar 20 de minute si ar fi strigat
:”Mama, ia-mă acasă!” Ei ştiau ca Egiptul este cel
mai bun loc unde se pot găsi culturi de cereale. Inundaţiile
asigurau solul cu minerale extraordinare si toate culturile mondiale
au dat lumii aceasta arta si tehnologii care provin din aceste locuri.
Ei mânuiau cu un mare potenţial mental datorita faptului ca
hrana pe care o cultivau era bogata in conţinutul mineralelor
.
Acum o sa fac următorul lucru: am sa iau câteva minerale. Doar câteva,
ca voi sa aveţi idee despre aceasta, dar ceea ce spun se refera
la toate mineralele, fara excepţie. Haide sa luam cel mai răspândit
mineral: CALCIUL. Deficitul de calciu este cauza a
147 de boli diferite. Uneori aceste boli sunt denumite
după numele oamenilor. Exemplu: Bill Spolzi – se intampla atunci
când o parte a fetei dvs. se strâmba. Aceasta nu-i paralizie.
Este doar pareza nervului facial. Aceasta stare este cauzata
de deficitul Calciului in organism.
OSTEOPOROZA este boala care ocupa locul 10 ca mortalitate la populaţia in vârsta,
aceasta boala fiind foarte costisitoare. Operaţia pentru înlocuirea
colului femural sau articulaţiei coxo-femurala costa 35.000
$ si daca este nevoie pentru ambele solduri, atunci costul ajunge
la 70.000 $. Este bine daca aveţi asigurare si nu va costa
nimic.
Margaret Pich din Redford care a decedat la vârsta de 115 ani, daca tineti
minte, a murit din cauza complicaţiei care a apărut in
urma căderii. Animalele, din cate ştiu eu, nu au osteoporoza.
Exemplu: aveţi in cireada 100 de vaci si in acest an nu aveţi
nici un vitelus ca sa acoperiţi toate cheltuielile curente.
Va deranjează acest lucru deoarece trebuie sa platiti pentru
repararea gardului s.a.m.d. Nu aveţi vitelus ca vânzându-l
sa primiţi bani gheata pentru a va acoperi cheltuielile. Sunaţi
veterinarul si-i spuneţi: ”Ce se întâmpla? N-ar fi cazul sa
scap de aceste vaci?”. Vine veterinarul si cercetează vacile
si va informează ca vacile nu sunt de vina. Ulterior controlează
taurul si trage o concluzie: „Problema e clara, taurul are osteoporoza.
Cu aceasta articulaţie coxofemurala ii este complicat sa „discute”
cu vacile”. Dar ca sa preîntâmpinam aceasta boala periculoasa trebuie
sa-i dam fiecărui vitelus născut calciu de 10 cenţi
zilnic si el niciodată n-o sa aibă osteoporoza.
Pentru profilaxia PARADONTOZEI si INFLAMAREA GINGIILOR dentiştii
paradontologi va sfătuiesc sa spalati dinţii după
fiecare masa.
Ca veterinar prin mâinile mele treceau sute de mii de animale, şoareci,
şobolani, iepuri, câini, oi, porci, cai, lei, tigri, ursi.
Ei nu suferă de bolile gingiilor, ei nu folosesc pasta de dinţi.
Au câteodată un miros neplăcut al respiraţiei dar
gingiile erau sănătoase. Cauza faptului ca in zootehnie
noi nu ne întâlnim cu bolile gingiilor este aceeaşi: nu
au deficit de Calciu.
In continuare, problema ARTRITEI. Daca mai tineti minte, noi am
vorbit deja despre cartilajul de găina si gelatina. Artrita
este cauzata in proportie de 85% de osteoporoza periferiei articulaţiei
osoase.
Artrita, osteoartrita, lumbago, reumatismul obişnuit –
toate sunt cauzate de osteoporoza periferiei articulaţiei osoase.
In continuare - HIPERTENSIUNEA ARTERIALA. Primul lucru care ni se
recomanda de medici este sa scădem conţinutul de sare
din dieta noastră. Toţi ştiu acest lucru deoarece
tot timpul ne baga in cap aşa ceva. Dar sa ne amintim de vite.
Primul lucru pe care-l face fermierul este sa introducă in
hrana animalelor o bucata de sare. Nici un fermier n-o sa fie asigurat
economic daca n-o sa adauge o bucata de sare in hrana animalelor
domestice. El o sa moara pur si simplu când o sa vadă conturile
de la veterinar, o sa-si iasă din minţi. Iar noua ni se
propune sa credem ca acea cantitate de sare pe care o primim in
pâinea de grâu, in salata, ne e suficienta. Nici in asta sa nu
credeţi.
Va amintiţi medicul care a trăit pana la 58 de ani, va spunea
„sa nu mancati sare, sa nu consumaţi unt”, iar acei care au
trăit pana la 120 de ani foloseau si sarea si untul. Incercati
sa faceţi alegerea.
Eu am luat un grup de control de 5000 de oameni cu hipertensiune si am
dublat utilizarea de calciu zilnic, iar după 6 saptamani am
oprit experimentul deoarece la 85 % din acest grup tensiunea s-a
normalizat doar prin dublarea Calciului.
Când aceşti pacienţi care se tratau la medic, veneau la control,
medicul spunea: „O, la dvs. tensiunea arteriala e in limita normala.
Ce aţi făcut?” „Eu am participat la un experiment: am
primit calciu in doze duble”- ii răspundea pacientul.
Următoarea problema: CONVULSIILE, SPASMUL. Va treziţi
la miezul nopţii si nu puteţi sa miscati piciorul. Noi
toţi am trecut prin aşa ceva. De obicei este deficitul
de calciu.
In continuare urmează SINDROMUL POSTMENSTRUAL, o stare fizico-emoţionala,
pe care o numim esterioctomie. In Institutul San Diego din
California s-a propus sa se dubleze raţia zilnica de calciu
si 85 % din simptomele emoţionale si fizice au dispărut
de parca nici n-au fost.
Si ultima: DURERI IN REGIUNEA LOMBARA - 85 % din americani suferă
de dureri in regiunea lombara, netinand cont de faptul ca lucrează
in fata computerului, încarcă maşinile sau conduc autocarele.
Este o mare tragedie americana. De fapt durerea lombara este
osteoporoza vertebrelor, neavand nici o importanta daca
are vreo problema cu discurile coloanei. Daca discul nu are pe ce
sa se tina, vertebra se micsoreaza, distrugându-se. Mai ales
daca aveţi deficit de calciu si cupru.
Ultimul lucru despre care vreau sa va vorbesc este DIABETUL.
Aceasta problema e ştiuta de fiecare. Este a treia cauza a mortalitatii
populaţiei in vârsta in SUA. Aceasta boala da complicaţii
serioase - orbire, dereglarea activitatii renale, bolile cardiovasculare
de diferite nivele, ceea ce la rândul sau este o cauza a mortalitatii
intre americani. Daca suferiţi de diabet longevitatea vieţii
in medie este mai mica decât la acei care care nu au diabet.
In anul 1957 noi am aflat in domeniul veterinar ca diabetul poate fi preîntâmpinat
si tratat cu ajutorul mineralelor. Aceste date au fost publicate
in revista oficiala de prezentare a stiintei in instituţiile
naţionale de sănătate unde se spunea: ”Diabetul
poate fi preîntâmpinat si tratat cu ajutorul cromului si vanadiului”.
Doar Vanadiul, conform datelor Universitatii Vancouver ale Scolii
medicinale British Columbian e in stare sa înlocuiască insulina
la diabeticii in vârsta. Sigur ca ele nu pot sa înlocuiască
deodată insulina. Pentru mulţi oameni, procesul tine 4-6
luni, adică este un proces in etape, in timpul căruia
trebuie administrata o cantitate de Crom si Vanadiu adecvata.
Eu personal am văzut cum lucrează acest proces asupra a sute
si sute de pacienţi.
Ar fi perfect daca as reuşi sa va conving sa primiţi aceste minerale
singuri si sa nu va bazaţi pe faptul ca ele vor intra in organism
prin produsele alimentare, cu atât mai mult sa depindeţi de
ceea ce este scris pe cutie, pachet sau recipient.
Exista 3 tipuri de minerale pe care ar trebui sa le cunoasteti:
1.
MINERALE METALICE – sunt acele minerale care sunt prelucrate
din categoria pietrelor. Ele se
asimilează doar 8-12 %, iar când ajungeţi
la vârsta de 25 – 40 de ani, asimilarea lor scade pana la 3-5 %.
Este foarte rău daca voi primiţi ceva de genul
calciu lactic in pastile,
cate 1000 mg. Mulţi oameni folosind cate 2 tablete/zi vin
la mine si îmi spun : „Doctore,
eu am consumat mult calciu. Eu am auzit la emisiunea de la
radio despre artrite si am consumat cate 2000 mg calciu zilnic,
dar nu m-a ajutat cu nimic, chiar
s-a complicat boala” Atunci il întreb: „Specificati-mi ce fel de calciu ati primit?” Imi răspunde:
”Gluconolactat de calciu sau calciu
gluconic” Tocmai aici este greşeala deoarece doar 250
mg din acest calciu este calciu metalic, iar celelalte 750 mg sunt
lactoza si zahar lactic. Si daca luam in considerare ca organismul
dvs. asimilează doar 10 % din aceasta cantitate, deci 10 %
din 250 mg inseamna 25 mg, iar daca ingeraţi 2 tablete voi
primiţi nu 2000 mg ci 50 mg. Rezulta ca pentru a primi cantitatea
necesara de calciu trebuie sa consumaţi 90 de tablete zilnic,
cate 30 de tablete la fiecare masa. Si nu uitaţi si de celelalte
59 de minerale.
2.
In
anii 60 in gospodăriile producătorilor alimentari au început
sa se folosească MINERALE
CHELATIZATE. Aceste minerale sunt minerale metalice
chelatizate cu aminoacizi, proteine sau enzime, care înglobează
atomul metalic. Acest tip de minerale chelatizate au o putere mai mare de absorbţie,
pana la 40 %. Acum, din aceasta cauza, producătorii
alimentari s-au aruncat la aceasta idee.
3.
A
treia forma de minerale, sunt MINERALE
COLOIDALE. Ele au cea mai înalta asimilare.
Cred ca observaţi ca absorbţia ne interesează
cel mai mult. Mineralele coloidale se asimilează in proporţie
de 98 %, ceea ce depaseste de 2,5 ori asimilarea mineralelor chelatizate
si de 10 ori mai mult decât cele metalice. Mineralele coloidale
se găsesc numai in stare lichida si in particule foarte mici,
de 7000 de ori mai mici decât globulele roşii (eritrocitele).
Fiecare particula de mineral e încărcata cu sarcina negativa,
iar invelisul pereţilor intestinului e încărcat
pozitiv, formându-se astfel un câmp electromagnetic care concentrează
aceste minerale in jurul pereţilor intestinului. Toate împreuna
dau acel procent de 98 % de asimilare.
Plantele joaca un rol foarte
interesant in formarea mineralelor coloidale. Ele transforma in
ţesuturile lor mineralele metalice in minerale coloidale. Folosind
aceste plante, noi aducem aceste minerale in organismul nostru si
le folosim (asimilam). Dar aşa cum in sol nu sunt minerale
metalice, plantele noastre, roadele noastre nu au in conţinutul
lor o cantitate suficienta de minerale.
Toţi longevivii care au trait 120 –140
de ani au multe lucruri in comun intre ei. Ei toti trăiesc
la altitudine de 8000 – 14.000 founds deasupra nivelului apei. Ei
au anual doar doua dimineţi de precipitaţii si practic
nu ploua, nu ninge de loc. Sunt regiuni foarte uscate. Cum fac ei
rost de apa potabila si pentru irigatii? De la zăpezile din
munţi care se topesc. Apa care curge de sub aceşti gheţari
nu e la fel de curata si transparenta ca o apa arteziana. Daca umplem
un pahar si ne uitam la la ea aceasta are o culoare alb-gălbuie
sau alb albăstruie. Ea conţine de la 60 pana la 72 de
minerale.
Raul Titi-Kaka este supranumit
„laptele gheţarilor”. Locuitorii folosesc aceasta apa numai
ca apa potabila, primind 8-12 % din capacitatea de asimilare a
mineralelor. Dar ceea ce este mai important este faptul ca ei
iriga solul cu aceasta apa an de an, recolta după recolta,
generaţie după generaţie si nu au diabet, boli cardiovasculare,
hipertensiune, artrita, osteoporoza, cancer, cataracta, glaucom,
copii nou nascuti cu malformaţii, nu au închisori, nu au narcomani,
nu au impozite, nu au medici si ei trăiesc 120-140 de ani fara
boli. Ce credeţi despre importanta acestor minerale?
DE FIECARE DATA CAND INTR-O ZI NU PRIMITI ACESTE MINERALE
VOI VA SCURTATI VIATA CU CATEVA ORE SI CHIAR CU CATEVA ZILE !!!!!!
Ganditi-va
asupra acestei probleme si sa fiţi sanatosi !
sus
|